|
Centrul Europe Direct Bistriţa, parte a Reţelei Europene de Informare Europe Direct, în parteneriat cu Primăria Municipiului Bistriţa şi Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud organizează concursul de gadget-uri Idei creţe.
Scopuri şi teme
Nevoia de comunicare a elevilor cu privire la Uniunea Europeană se leagă de aspecte generale, teme europene de mare importanţă pentru cetăţeni. Accesul la informaţie facilitează deschiderea porţii spre progres şi evoluţie. Pentru ca informaţia europeană să fie „gustată” de publicul căruia i se adresează, ea trebuie să fie cât mai atractivă şi mai prietenoasă iar impactul său în rândul grupurilor ţintă poate fi maximizat chiar prin implicarea acestora în procesul de realizare.
În plus, dezvoltarea creativităţii şi inovativităţii sunt condiţii de bază ale creşterii competitivităţii şi progresului, elemente esenţiale în susţinerea Strategiei de la Lisabona pentru creştere economică şi locuri de muncă.
În acest context, scopul concursului de gadget-uri Idei creţe este creşterea nivelului de informare generală, conştientizarea cu privire la teme de comunicare prioritare şi dezvoltarea creativităţii în rîndul elevilor din ciclul gimnazial
Cine poate participa
Participarea este deschisă tuturor elevilor de nivel gimnazial din România.
Cerinţe
Termenul de gadget desemnează un obiect mic, un mecanism cu largi întrebuinţări în gospodărie şi în viaţa de toate zilele, „un mărunţiş”, prietenos, ingenios construit şi ingenios de folos practic. Termenul gadget vine, de fapt, să completeze spaţiul gol lăsat de denumirile existente, fiind vorba de un obiect în măsură să satisfacă un capriciu uman oarecare.
Concursul se desfăşoară pe două secţiuni:
1. Schiţe;
2. Produse finite.
Click aici pentru a descarca regulamentul.
Click aici pentru a descarca formularul de participare.
Termen: 20 noiembrie 2010 |